7 nov. 2009

Din ciclul "de ce ţi-e frică păsărică ?! "

Tocmai când mă gândeam că după 25 de ani de realitate românească, nu am avut niciodată prilejul de a avea un dialog, constructiv, cu oamenii care veghează neîntrerupt la siguranţa cetăţeanului, visul era pe cale să se împlinească.
Într-o seară frumoasa de noiembrie, când ploaia şi-a luat liber un week-end, când orice militant conştiincios iese la lipit de afişe electorale iată-mă şi eu cu pensula în aracet şi cu afişul în dinţi, băteam de zor uliţa copilăriei mele.
La un moment dat, când mi-era lupta de clasă mai dragă, ce să vezi? MAŞINI, LUMINI, POLIŢIA FRATE !!!. Hopaa, zic, am rupt-o-n fericire. După salutul de rigoare şi prezentările aferente, eu şi camarazii mei (daaa eram însoţit, mai erau doi suspecţi cu mine) suntem poftiţi la secţie pentru discuţii amănunţite despre activităţile noastre, necuviincioase, vezi Doamne, la adresa preşedintelui statului.
Ei hai că asta-i bună, ne gândim. Fusese oare iubitul conducător în urbea lui Iorga, iar noi prea euforici după Festivalul Tuicii, îl trimisesem să deguste vinuri la origini, adică la el la Murfatlar? Neah, nici pomeneală ! Nu dragii mosului, nu ! Ci, în ţara în care în 1989 tinerii au murit pe baricade pentru dreptul la libertate şi drepturi civile, noi lipeam câteva afişe electorale (LEGALE!) care cereau explicaţii pentru promisiuni neîmplinite. Dar probabil câţiva cetăţeni responsabili, au sesizat "oamenii legii" că nişte huligani terfelesc presfânta imagine a Zeului Suprem.
Vă daţi sema că prima senzaţie a fost că se încarcă doar o şicanare de rutină, dar gluma s-a îngroşat când, timp de căteva ore, pe un ton serios (deşi nu se ştia exact conform cărei legi) ni s-a explicat că am săvârşit o contravenţie.
Drăguţ, acum chiar aveam ce povestii nepoţilor !
Ideea e domnilor competitori politici portocalii, că nu puteţi intimida 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, nu puteţi la nesfârşit să acoperiţi vocile care vă critică şi vă dezbracă de falsa strălucire a funcţiilor voastre efemere lasându-vă, în faţa oamenilor, în goliciunea caracterului vostru mitocănesc. Un glas înfundat noaptea se va auzi înmiit ziua.
Sunt sigur că va priviţi rar în oglindă. Ca să nu vedeţi imaginea feţelor voastre panicate. În privirea voastră injectată se citeşte, în respiraţia voastră sacadată se simte, în tremurul vocilor voastre sparte se aude: FRICA ! Dacă pierde el, picaţi toţi de la înălţimea culmii de tupeu pe care v-aţi cocoţat. Şi va fi zdrobitor.
Nu uitaţi un mic amănunt: oriunde în lumea - fie la Berlin, Kiev, Tbilisi, Belgrad, Chişinău sau Bucureşti - cei care au luptat pentru dreptul la liberă exprimare şi la democraţie s-au numit eroi, iar cei care le-au pus pumnul în gură s-au numit călăi !
Nicio funcţie nu e veşnică, nimeni nu e de neînlocuit !

P.S.: alte detalii în episodul următor.


Mariana Anghel - Veniti romani,sa cerem dreptul
Asculta mai multe audio Muzica

1 nov. 2009

Parteneri la trafic (V)

Nimeni nu alege familia în care se naşte, copilăreşte şi se maturizează. Unii spun că ţine de hazard, alţii că e vorba de predestinare iar cei mai pioşi spun că e voia divinităţii. Care e adevărata explicaţie, sincer, nu ştiu. Ceea ce ştiu însa este că, indiferent de familia pe are o ai, pentru a fi un om fericit şi împlinit cu adevărat ai nevoie de prieteni.
Iar spre deosebire de familie, prietenii ţi-i alegi. Dintre vecini, dintre colegii de şcoală, dintre colegii de facultate, dintre cei de la servici sau pur şi simplu dintre cei pe care, la un moment sau altul în viaţa ta, îi întâlneşti şi îi simţi aproape de tine. Ei îţi umplu viaţa, sunt lângă tine când plângi sau când te bucuri, când familia e departe, când disperarea te cuprinde, când nebunia îţi bate la uşă, când fericirea te înaripează sau când deciziile te copleşesc.
Inevitabil din multitudinea amiciţiilor legate într-o viaţă unele se pierd. Fără îndoială ajungi să faci categorii în care îi incluzi pe cei cu care intri în contact. Cu siguranţă cei pe care îi poţi suna oricând, fără teama de a te lovi de un refuz, sunt puţini.
Dacă nu i-aş fi întâlnit pe Iordan, Luiza, Adina, Ruxi, Mihaela, Oana, Luca, Cristi, Florin, Dani, Cipri, Otilia, Diana, Dragos, Sorin, Ovidiu, Alice, Rareş aş fi fost mult mai sărac sentimental, mai lipsit de umanitate, mai singur. Iar singurătatea e cel mai mare duşman al încrederii în propriile forţe şi al speranţei într-o lume mai bună.
Deşi eram doar eu în maşina ce acum o cotea spre Ungheni - ocolind oraşul de unde SMURD-ul a plecat ca să salveze ţara - şimţeam că merg alături de mine toate clipele în care am trăit prietenia adevărată.
"Unu mai muncitoresc" în 2004. Petrecusem 3 zile de vis la Salard. Focuri de tabara, grătare, beţii şi pasărea colibri (singurul CD pe care nu-l uitasem la Mureş). Eram vreo 10, ce debordam de atâta tinereţe. Ne urcasem într-un personal plin ochi şi stăteam pe bagaje între vagoane. Mâncam pâine cu parizer şi treceam o sticlă de tanita şi una de vin din mână în mână. Niciunul nu mai avea voce, dar toţi cântam. Eu dădeam tonul - excursiile si taberele din copilarie mă transformaseră într-un mare amator de cântece de voie bună - "Mă duseeeeeeiiiii, da mă dusei să trec la Oooolllltt....... şi se porneau cu toţii. Parcă şi trenul călca pe şine în ritmul nostru, vagoanele ţinându-ne isonul.
Simţeam că se poate. Că viaţa asta merită. Că noi o vom dovedi. Râdeam. Cipri - miserupist - îşi tachina blonda, Dani - calm - pupa o sticla, eu - plin de mine - glumeam porcos, urlam din toţi rărunchii şi credeam că timpul nu va mai trece peste noi...
Un greier, pe post de detector, mă anunţa că băieţi buni plimbă un radar. Treceam de Recea.